Poeme* // de Ada Eliane

*Selecție din volumul Red Pilled Utopia, în curs de apariție la editura frACTalia

Iridescent Blues

și zgârii suprafața binarității

ca și cum aș răzui o cartelă la lotto

nu, nu atinge inima, stai în banca ta

nu cumva să-ndrăznești

să chestionezi legile noastre

și eu tot împing, ațâț, supăr, enervez

și strig cât mai am vlagă

numele nu au gen

hainele nu au gen

obiectele nu au gen

oamenii au gen doar dacă simt asta

oamenii nu au gen dacă nu vor asta

eu îmi afirm genul și lipsa lui

în lipsa propriului drept la liberă exprimare

eu afirm genul tuturor persoanelor

care nu pot da glas

culorilor iridescente pe care le emană

din intrinsecul lor queer

și fără de sfârșit

Olimpiada

Movimiento, precum zeițele de la jocurile Olimpice

Mă îndrept cu pași repezi spre o direcție neașteptată

Decizii, decizii, dar cine are dreptul să decidă pentru mine

Să mă dezrădăcineze din propriul sentiment de libertate

Și să mă plaseze tandru pe locurile celor mai înalte

Culmi ale conformității, cine, întreb, are acea putere

Pentru că nu sunt eu, cea care grăiește ghicitori în întuneric,

Cea care nu dorește să doboare granițele confortului,

Cea care nu dorește să se plaseze într-o cutie de cristal și ipsos,

Un ornament unde se află o inimă de om ce n-a-ndrăznit

Vreodată să viseze la ziua în care o persoană va fi liberă să fie

Fără să întrebe mai întâi

Arsen

acea senzație pe care o ai

când ieși de la metrou și treci

pe lângă niște oameni care

s-au întâmplat să râdă în timp

ce tu te îndreptai spre destinația ta

sau când singură te dezamăgești

pentru că tocmai ai cumpărat ceva

fără de care puteai trăi bine și liniștită

sau când îți aduci aminte cum acele

zece minute de pauză din generală

se simțeau cât o eternitate

în iad pentru copilul care n-a călcat

niciodată în direcția cea bună

există multe cuvinte pentru rușine

nu există cuvinte pentru cât de mult

m-am pedepsit, pentru lucruri aflate

pur și simplu în afara controlului meu

răsar dimineața doar ca să mă

ofilesc pe când apune soarele

inima mea încă învață cum să

îmi mângâie rușinea pe care am

ferecat-o într-un jurnal scufundat

pe de-a-ntregul în arsen

sunt o transgresiune mobilă

pentru unii, pentru mulți

mă înalț ca un arbore

în numele persoanei care nu a grăit

niciodată un singur cuvânt spre

propria ei iertare

Frig

Privesc aburul care-mi iese pe gură

Când stau pe balcon seara

Și urmăresc cerul neînstelat de București

Îmi este frig la fel ca-n clipele când mă gândesc

Cu groază la următoarea programare

Pe care o am la noul medic

Știu că-mi va răspunde la întrebări cu și mai

Multe întrebări, nu despre afecțiunile mele,

Ci despre înfățișarea mea și alegerile pe

Care crede el că le-am „făcut” în viață

O prietenă mi-a spus cu mult timp în urmă

Că frigul o face să se simtă vie

Și nu de mult sub pământ, sub zăpadă

Aș putea spune la fel de bine că prefer

Să mă topesc într-un sentiment statornic

De siguranță pentru propriul meu trup

Decât să îngheț de dragul unei revelații

Care-mi face oricum pielea să crape, să sângereze

Advertisement

1 thought on “Poeme* // de Ada Eliane”

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s