By the way, citatul pe care l-aș putea foarte bine pune deasupra patului, sau în balcon, să îl văd zilnic: Mai ușor îți iei scrisul înapoi de la o mamă decât de la întreaga literatură contemporană.
Dacă ceva nu îmi convine, ţip! Asta sunt. Ţip, urlu, fac ceva! Fac și greva foamei, dacă trebuie. Mereu m‑am revoltat când am dat peste o situație injustă și mereu o voi face, pentru că eu nu mă supun!
Și pentru că cele de mai sus trebuiau să poarte un nume care să le cuprinde pe toate, i-au spus în cele dintâi și-n cele din urmă limbă.
o iubesc pe mama mea cu toate puterile mele, deși uneori am urât-o, mai ales pentru această obsesie pentru conștientizarea de clasă. acum mi se pare de o finețe beyond this world. conștiința de clasă de la ea am învățat-o, sau mai degrabă, de la ea am simțit-o. ceea ce e foarte important. deși a făcut în așa fel să nu ne lipsească nimic, s-a îngrijit mai ales să nu ne lipsească conștiința de clasă. pentru aceasta, abia acum, o respect dincolo de gesturile posibile.
Astăzi ești aici / fiindcă / mama ta / a ales. Sau/ astăzi ești aici / fiindcă / mama ta /nu a avut de ales.
împinsă sunt din patul meu / din colțul meu / împinsă din scrisul meu / împinsă / și în tot timpul ăsta / (care mi se ia) / trebuie să fiu politicoasă, profesionistă / respectuoasă: această poetă amabilă.
Din prima zi Clujul s-a numit Alice. Toate acțiunile zilnice din acest oraș, toată motivația de a mă deplasa din punctul A în punctul B, parcă însăși rațiunea mutării mele într-un loc străin, în altă țară, departe de casă nu era facultatea, viitorul și tot ce se mai aștepta de la mine, erau gesturile lui Alice, privirea lui Alice, mirosul, buzele crăpate, vocea, fața lui Alice citindu-mi din poeziile lui Mircea Ivănescu, pielea mâinilor ei atingând pielea mâinilor mele.
Dacă ceea ce cade nu este sfîrșit. Dacă ceea ce cade nu este năruit. Toate grijile toate & muncile pe care le duc. Toate grijile toate & muncile care mă rup. Tot sîngele scurs. Tot sîngele scurs.
Atlasul, sau prima parte a proiectului meu, a plecat de la această idee a contaminării literaturii cu corpuri alienate care deplasează spațiul-laborator și invadează spațiul literar. Nu mai există producție textuală, creatorul a fost lăsat în urmă, expulzat, există doar o manifestare și o reconfigurare a textelor și imaginilor produse deja. O întoarcere a refulatului. Dar și o întoarcere a privirii.
Trăiam atunci în continuu ca niște reflexii în vreo oglindă de bâlci, când mari, când mici, în funcție de cine era prin preajmă, și nu era vorba doar de noi, nu erau doar vârstele noastre incerte, ci toți și toate oscilau așa, aproape în fiecare zi. Uneori oamenii păreau fericiți, bogați, prosperi și-apoi venea cineva cu o mașină străină de care nu mai văzuserăm și vraja se rupea și-ți dădeai seama că asta e fericirea și bogăția, și că toți ceilalți sunt de fapt săraci, bieții de ei.
Pentru literatură ar fi suficientă o intervenție minimă asupra limbii, nu ruptura agresivă a structurilor ei, care s-a mai făcut și nu a dus nicăieri. Lasă-i să spună: această scriitoare nu cunoaște limba în care scrie, nu deține limbajul necesar; și poate într-o zi, după foarte mult timp, vei auzi: această scriitoare refuză cunoașterea fondată pe acest limbaj, și odată cu ea lumea pe care limbajul ăla o poate cuprinde și produce.
Și mintea mea nu vrea să cuprindă nu poate / Aceste vieți în periplu / În ghearele banilor / Capitalismului / Imperialismului / În ghearele amenințării nucleare / A trăi cu lupul la ușă / A trăi cu moartea în umbră
Caut o vrajă blajină și bună // Care să vindece orice urmă // Lăsată pe și sub epiderma noastră
Scriu pe scurt și pe fugă pentru că sînt femeie. Mă gîndesc la timp pentru că sînt femeie. Mă gîndesc la timp pentru că timpul are o istorie. Mă gîndesc la timp pentru că scriu pe scurt și pe fugă. Scriu pe scurt și pe fugă și mă emoționez repede pentru că sînt femeie.
O literatură feministă lucrează cu expresia literară și pentru a dezvălui aceste mecanisme, și pentru a căuta terenul comun de creare a solidarității, empatiei, unității, pentru posibilitatea schimbării.
Editura pentru Literatură Feministă găzduiește „Povestea scroafei și a devenirii omului”, scrisă de Maria Martelli, ilustrată de Otilia Jakab și editată de către persoane din Comunitatea Vegană Queer (CVQ).
Vrem să creăm prin textele noastre adăposturi pentru noi și cex asemenea nouă. Vrem să ocupăm spațiul ce ne-a fost refuzat. Vrem să creăm referințe, rezonanță, empatie și solidaritate.
Literatură și Feminism 
You must be logged in to post a comment.