By the way, citatul pe care l-aș putea foarte bine pune deasupra patului, sau în balcon, să îl văd zilnic: Mai ușor îți iei scrisul înapoi de la o mamă decât de la întreaga literatură contemporană.
Sex work is work: o poveste transgen (fragment) // de Antonella Lerca Duda
Sâmburele matricei: o narațiune despre limbă // de Anca Bucur
patetica // de alexandru adam
o iubesc pe mama mea cu toate puterile mele, deși uneori am urât-o, mai ales pentru această obsesie pentru conștientizarea de clasă. acum mi se pare de o finețe beyond this world. conștiința de clasă de la ea am învățat-o, sau mai degrabă, de la ea am simțit-o. ceea ce e foarte important. deși a făcut în așa fel să nu ne lipsească nimic, s-a îngrijit mai ales să nu ne lipsească conștiința de clasă. pentru aceasta, abia acum, o respect dincolo de gesturile posibile.
Poeme // de Maria Martelli
Poeme // de Alina Purcaru
Fragment din romanul Dezrădăcinare // de Sașa Zare
Din prima zi Clujul s-a numit Alice. Toate acțiunile zilnice din acest oraș, toată motivația de a mă deplasa din punctul A în punctul B, parcă însăși rațiunea mutării mele într-un loc străin, în altă țară, departe de casă nu era facultatea, viitorul și tot ce se mai aștepta de la mine, erau gesturile lui Alice, privirea lui Alice, mirosul, buzele crăpate, vocea, fața lui Alice citindu-mi din poeziile lui Mircea Ivănescu, pielea mâinilor ei atingând pielea mâinilor mele.
Sonet femeiesc. Infernul [Toată grija care m-a rupt și toate rupturile care m-au frînt. Toate versurile în care nu mai pot să duc. Toată cenușa pe care o duc. Toată cenușa pe care o duc.] // de Medeea Iancu
Cum producem o autoficțiune eco/logică? // de Iulia Militaru
Atlasul, sau prima parte a proiectului meu, a plecat de la această idee a contaminării literaturii cu corpuri alienate care deplasează spațiul-laborator și invadează spațiul literar. Nu mai există producție textuală, creatorul a fost lăsat în urmă, expulzat, există doar o manifestare și o reconfigurare a textelor și imaginilor produse deja. O întoarcere a refulatului. Dar și o întoarcere a privirii.
Femei mici // de Laura Sandu
Trăiam atunci în continuu ca niște reflexii în vreo oglindă de bâlci, când mari, când mici, în funcție de cine era prin preajmă, și nu era vorba doar de noi, nu erau doar vârstele noastre incerte, ci toți și toate oscilau așa, aproape în fiecare zi. Uneori oamenii păreau fericiți, bogați, prosperi și-apoi venea cineva cu o mașină străină de care nu mai văzuserăm și vraja se rupea și-ți dădeai seama că asta e fericirea și bogăția, și că toți ceilalți sunt de fapt săraci, bieții de ei.
Mic îndemn la speranță! // de Iulia Militaru
Pentru literatură ar fi suficientă o intervenție minimă asupra limbii, nu ruptura agresivă a structurilor ei, care s-a mai făcut și nu a dus nicăieri. Lasă-i să spună: această scriitoare nu cunoaște limba în care scrie, nu deține limbajul necesar; și poate într-o zi, după foarte mult timp, vei auzi: această scriitoare refuză cunoașterea fondată pe acest limbaj, și odată cu ea lumea pe care limbajul ăla o poate cuprinde și produce.
You must be logged in to post a comment.