Vrem să creăm prin textele noastre adăposturi pentru noi și cex asemenea nouă. Vrem să ocupăm spațiul ce ne-a fost refuzat. Vrem să creăm referințe, rezonanță, empatie și solidaritate.
Rescriind basmul, Elena Aerim revendică un teritoriu cu care suntem foarte familiarx. Povestea e ancorată în imaginarul nostru colectiv, neaoș. Dar și într-unul asumat feminist și revoluționar: zmeii paralei și bătăuși sunt confruntați cu idei anti-militariste. Bidivii fermecați cu noțiunea de drepturile animalelor. Iar Ileana Simziana are suficientă conștiință de sine încât să critice dur faptul că e tratată ca o „marfă” de către pețitorii-răpitori.
Autoarele din această antologie nu depun armele, pentru că nu le-au avut niciodată. Nu se luptă cu demoni imaginari, ci cu cotidianul unui sistem care le impune tăcerea, cumințenia, obediența. Însă ele nu sunt singure: text după text, ele dărâmă și reconstruiesc împreună realitatea după chipul și asemănarea lor cu Cealaltă, Exclusa, Radicala, Feminista.
Găsim aici un discurs asumat feminist care nu poate fi acaparat sau îmblânzit de structurile patriarhale din mediul literar. Medeea Iancu critică direct acest mediu fără să-l izoleze. Critica mediului literar este inclusă într-una mai amplă, adresată structurilor opresive care acționează în toate domeniile vieții.
„Gen, roz” însumează mai multe problematici feministe actuale: ipocrizia conservatoare a generațiilor anterioare, stigmatizarea victimelor și nesancționarea violatorilor, lipsa educației sexuale și persistența tabuizării menstruației.
Poemele lui Răzvan Andrei abundă în imagini simbolice, au o anumită încărcătură elitistă, dar îmbină în mod coerent vulnerabilitățile și emoțiile resimțite de eul poetic. Chiar dacă poemele nu pot fi clasate într-un registru biografist, discursul poetic este unul confesiv, devenind astfel accesibil cititoarelor și cititorilor. Generând empatia sau chiar identificarea.
Parcurg împreună cu autoarea traseul dinspre limba engleză, în care amândouă (câte dintre noi?) obișnuim să căutăm discurs și experiențe în care să ne regăsim, către limba română, în care începem să ne construim un acasă. E o întoarcere ca o juisare: “Cobor în propria mea limbă / Ca și cum aș intra înapoi în propriul meu trup / După un orgasm care m-a făcut să-mi ies din contururi”. (N. 1984) E o întoarcere spre, dar nu o regresie.
În Lumile noastre posibile autoarele prevăd viitorul sau rescriu trecutul și le așază pe hârtie într-o formă ușor de înțeles, care te acaparează. Citind, am tot avut un sentiment de deja-vu: nu pentru că aș fi întâlnit lucruri similare în alte cărți. Ci pentru că am recunoscut senzația de nesiguranță și amalgamul de probleme apăsătoare din viața noastră de zi cu zi: felul cum sunt tratate persoanele queer; modul în care capitalismul distruge mediul înconjurător...
Multe preconcepții despre căsătorie, cu care sunt crescute femeile, precum și adevărurile condiției lor, sunt abordate în acest mic volum de debut. Găsim aici un amalgam de iubire neîmplinită, dorință de schimbare și de luptă, traume din copilărie
Poveștile pentru copii ne descriu de obicei același tip de călătorie, de aventură, în care fiecare ocupă locul ei sau al lui dinainte determinat. De foarte puține ori ni se propun modele care străpung limitele impuse. Dar ce-ar fi să trecem dincolo de crearea de personaje binare, de poveștile în care prinții salvează prințesele, și în care eroii sunt mereu bărbați?
„Pe pământ suntem strălucitori o clipă” este un roman scris de Ocean Vuong. A fost tradus în română de Ioana-Miruna Voiculescu și a apărut în 2019 la editura Storia Books. Pe coperta primei cărți de poezie a lui Ocean Vuong, „Night Sky With Exit Wounds”, apare o poză cu două femei radioase și un copil… Continue reading Recomandare // Ocean Vuong — Pe pământ suntem strălucitori o clipă // text de Carolina Vozian
Literatură și Feminism 
You must be logged in to post a comment.